Chiar daca orasenii se intrec in a-si dota bucatariile cu mobilier ultramodern, majoritatea cauta sa aseze intr-un colt o bucatica de traditie romaneasca, un vas, o oala sau o farfurie de lut, ceva care sa le aminteasca de bunici si de strabunici. La fel se intampla si in celelalte spatii de locuit cand vine vorba de decoratiuni, iar artizanatele din supermarketuri sau din zonele turistice raspund acestei nevoi printr-o oferta variata. Printre masti din Nordul Moldovei, oua incondeiate bucovinene, servete si covoare traditionale, la loc de cinste sunt obiectele confectionate in zona Horezu.
Mestesug mostenit din tata-n fiu
Mestesugul olarilor valceni se pierde in negura timpului. “Vesela” folosita de stramosii nostri continua sa fascineze. Pornind pe firul traditiei am ajuns la Slatioara, la doi pasi de Horezu. Familia Petrescu traieste din modelatul si pictatul oalelor. Si-au facut atelierul chiar in curtea casutei lor de la marginea soselei ce duce spre Horezu. Mihail este modelator in lut de patru ani si a mostenit acest talent de la mama lui, Maria, care picteaza vase din lut de multa vreme. Oalele, canile si farfurioarele realizate de mainile celor doi artisti sunt cu adevarat remarcabile. Pictura e fina ca un fir de par, culorile calde, o explozie de modele specifice. Preturile de vanzare sunt mici si variaza intre 10.000 si 130.000 de lei vechi. “Olaritul pare simplu la prima vedere, dar nu e, spune Mihail in timp ce modeleaza o vaza din lut. Cea mai importanta e compozitia, daca nu e facuta cum trebuie, s-a dus oala! Numai un tip de argila e bun. Trebuie sa ai rabdare, experienta, ambitie. Iar la decorare nu se pricepe oricine, aici ai nevoie de migala si talent.”
In fiecare farfurie e o portie de suflet
O camera batraneasca, rece, cu pamant pe jos, o roata mare din lemn, iar pe zidul de la rasarit, Maica Domnului da binecuvantarea din icoana. Acesta este atelierul olarului. Mihail rupe o bucata de lut, asa cam cat un pumn, il framanta bine, il bate, apoi il potriveste pe roata. isi uda mainile, invarteste roata cu picioarele si incepe. in cateva secunde, din gaoacea palmelor lui se naste o frumusete de cana. O ia apoi cu grija si-o pune la uscat. “in fiecare farfurie e si sufletul meu. Portii mari de suflet. Eu lucrez ca stramosii mei acum 2000 de ani, diferenta e ca am un bec in loc de lumanare. Mereu ma gandesc ca framant si mangai, poate, oasele stramosilor mei. Mai glumesc cu prietenii care imi zic: mai, Mihaile, cine stie ce-o sa ajungem si noi dupa ce vom muri: vreo solnita sau o vaza de flori?” La un moment dat, de dupa usa se ivesc doua codite curioase. 
E Daiana, fetita lui Mihail. Are patru ani si abia ajunge la roata. Vrea si ea sa modeleze lutul, dar nu reuseste decat sa se manjeasca pe manute, pe obraji, pe rochita. “Asa face mereu, rade Mihail. ii place sa se bage intre oale, sa se joace cu ele. Mi-a spart o gramada. Copil!” Mihail Petrescu traieste modest in casuta lui de la marginea soselei, dar e fericit alaturi de familia si vasele lui frumoase. Atunci cand turistii straini opresc in poarta lui sa-i admire creatiile, olarul e mandru, se bucura si-i pofteste omenos inauntru. insa ei vor sa-l vada la roata, in atelier, ii fac poze. “intr-o zi a venit un canadian: lasa-ma si pe mine sa invat cum se face o oala, m-a rugat el. A stat langa mine in atelier cateva ore si s-a uitat. Spunea ca si el este olar in Canada, dar la ei totul e electric, si roata, si cuptorul. A ramas uimit cand a vazut cata munca se depune aici pentru un vas. Apoi mi-a spus: voi, romanii, sunteti atat de talentati, faceti lucruri atat de frumoase, dar le vindeti pe nimic, de parca nu le-ati pretui.”
ARTIZANAT ROMÂNESC 